Diagnosticul de autism la maturitate devine tot mai frecvent pentru că acele criterii de diagnostic s-au schimbat și s-au extins, iar conștientizarea publică a crescut și mulți adulți au ajuns la o evaluare de specialitate după ce au citit despre autism și s-au regăsit.
Femeile sunt diagnosticate în proporție mai mare la maturitate decât bărbații, tocmai pentru că profilul lor autist corespunde mai puțin stereotipurilor clinice construite în deceniile anterioare pe studii cu băieți. Citește aici mai multe informații despre provocările specifice și opțiunile disponibile pentru adulții cu autism. Persoanele diagnosticate după 35 de ani au traversat, de regulă, decenii în care știau că ceva este diferit la ei, dar fără să știe ce anume. Mulți au primit diagnostice intermediare, precum anxietate, depresie, tulburare de personalitate sau ADHD. Unele dintre acestea erau corecte ca diagnostice comorbide, dar altele erau interpretări ale unui profil autist nediagnosticat.
Mulți participanți la studii despre diagnosticul târziu au experimentat dificultăți de sănătate mintală, s-au simțit diferiți față de ceilalți și s-au întrebat dacă un diagnostic mai timpuriu de autism le-ar fi făcut viața mai ușoară. Această întrebare este una dintre cele mai grele pe care o au adulții diagnosticați târziu și, în același timp, una dintre cele mai importante de procesat cu ajutorul unui specialist. Diagnosticul greșit sau întârziat a avut implicații serioase pentru bunăstarea psihologică de-a lungul copilăriei și a vieții adulte. De asemenea, a dus la oportunități ratate pentru intervenție timpurie care să abordeze dificultățile asociate cu autismul. Participanții la studii au descris diagnosticul ca pe un indicator care le-a oferit răspunsuri și îndrumări despre cum să abordeze viața diferit și să se simtă mândri de propria identitate. Diagnosticul a adus ușurare, claritate, acces la suport adecvat și capacitate de auto advocacy. Schimbarea de perspectivă este poate cel mai important efect al diagnosticului. Ani buni în care ai interpretat dificultățile sociale, epuizarea după interacțiuni, nevoile senzoriale intense sau rigiditatea față de rutine ca fiind lene, sensibilitate exagerată ori ciudățenie. Acestea nu sunt defecte, ci un sistem nervos care funcționează diferit.
Asta nu elimină dificultățile, dar schimbă modul în care te poți raporta la ele. Diagnosticul în sine nu rezolvă nimic automat, dar este un punct de plecare. Mulți adulți diagnosticați târziu traversează un proces complex de reinterpretare a propriei biografii: momente din copilărie și adolescență revin în altă lumină, relații care n-au funcționat primesc o explicație nouă, alegeri care au părut greșite se dovedesc a fi fost răspunsuri adaptative la o lume care nu era construită pentru felul lor de a funcționa. Psihoterapia adaptată pentru adulții cu autism, care înțelege profilul specific de procesare, comunicare și reglare emoțională, poate fi un sprijin important în această perioadă. Nu pentru a „trata” autismul, ci pentru a procesa anii de dinainte și a construi strategii mai conștiente pentru viitor.
Diagnosticul la 35 de ani nu e o pierdere de timp. Este un moment în care viața poate fi trăită cu mai multă înțelegere față de propriul sine și mai puțin efort irosit în a te potrivi în forme care nu sunt ale tale.
Foto: Pexels
